Proiectul de lege al Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor
Proiectul CATUC, aflat în circuit de avizare interministerial, aduce modificări importante în sistemul calității în construcții. AICPS își exprimă opinia publică asupra propunerii de desființare a verificatorilor de proiecte, respectiv a introducerii certificării obligatorie a inginerilor proiectanți. AICPS consideră că eliminarea din sistemul calității în construcții a verificatorilor de proiecte, decizie formulată fără vreo informare sau consultare a entităților ce li se adresează aceasta modificare, va duce în mod cert, la scăderea calității proiectelor în construcții, cu potențiale efecte grave economice. Măsura de eliminare a verificatorilor de proiecte este introdusă precipitat și creează lipsă de coerență atât în materialul proiectului de lege, cât și devieri de la principiile care au stat la baza elaborării acestui proiect.
AICPS nu susține măsura de certificare obligatorie a inginerilor proiectanți, susținând în mod constant certificarea cu caracter voluntar, în funcție de competențele individuale.
AICPS a adresat entităților implicate, în acest moment în procesul de avizare a proiectului CATUC, o adresă ce îndeamnă la reconsiderarea acestor măsuri și reformularea propunerii de lege în vederea urmăririi obiectivului fundamental ce trebuie asumat de către legiuitor și anume cel a creșterii calității în construcții.
Textul adresei se regăsește mai jos.
Către:
Ministerul Justiției
În atenția Domnului Ministru, Marian-Cătălin Predoiu
Ministerul Finanțelor Publice
În atenția Domnului Ministru, Adrian Câciu
Secretariatul General al Guvernului
În atenția Domnului Secretar General al Guvernului, Marian Neacșu
Spre știință:
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
În atenția Domnului Ministru, Cseke Attila
Referitor: Proiect de lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor
Stimate Domnule Ministru,
Stimate Domnule Secretar General,
În concordanță cu statutul Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, cu misiunea, viziunea și obiectivele organizației, în reprezentarea intereselor celei mai numeroase comunități de ingineri proiectanți din România, ale cărei baze au fost puse în anul 1990 și reprezentând în prezent interesul comun al peste 1000 specialiști în domeniu, am analizat proiectul de lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, aflat în circuit de avizare interministerială în luna noiembrie a anului curent.
Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS) a participat la consultarea publică asupra proiectului de lege, formulând și trimițând observații scrise, conform calendarului.
Am constatat că, în formularea actuală a textului proiectului, elaboratorul prezentului proiect de lege, autoritatea publică centrală de reglementare în domeniul construcțiilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), propune desființarea, începând cu anul 2027, a unei componente de bază a sistemului calității în construcții, verificarea tehnică a proiectelor de către verificatori atestați. De asemenea, conform proiectului de lege, începând cu anul 2027 urmează a fi desființată și profesia reglementată de verificator de proiecte, profesie reglementată conform directivei 2005/36/CE.
Desființarea acestei profesii și implicit, a sistemului de verificare paralelă, cu concentrarea întregii responsabilități asupra asigurării cerințelor fundamentale de calitate în construcții, către un singur factor implicat, proiectantul, nu conferă un grad suficient de încredere în vederea realizării și exploatării unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător. Clădirile din clasa de consecință CC2, clasă ce include cea mai mare parte din construcțiile destinate utilizării colective, de exemplu școlile, liceele, sau alte clădiri din sistemul de educație, cu o capacitate de sub 200 de persoane în aria totală expusă, odată cu desființarea verificatorilor de proiecte pot fi proiectate doar de ingineri necertificați, fără niciun fel de experiență profesională, fără altă validare asupra calității proiectelor realizate.
Nu identificăm o justificare argumentată a acestei măsuri și cum punerea ei în practică contribuie la realizarea și exploatarea unor construcții de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieții oamenilor și a bunurilor acestora.
Această măsură nu a fost propusă de către echipa de specialiști cooptată de MDLPA, pentru elaborarea proiectului Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, neexistând nicio consultare sau informare a acestei echipe sau vreun demers de consultare publică asupra oportunității luării unei astfel de decizii cu impact major asupra calității în construcții.
Mai mult decât atât, este evident că aceste prevederi referitoare la verificatorii tehnici, au fost introduse în pripă, ele intrând în conflict cu multe alte prevederi de pe parcursul codului, spre exemplu responsabilitățile verificatorului de proiecte, conducând la lipsa de coerență a unor părți ale codului.
Încercarea de a rezolva în acest mod lipsa unui număr corespunzător de verificatori de proiecte, pe fondul crizei de personal calificat, este iluzorie, în absența unor alte măsuri și politici de creștere a calității profesionale.
Rezultatul acestei prevederi va fi în mod cert scăderea calității proiectelor pentru construcții.
Deși AICPS susține și promovează, de peste 20 de ani, certificarea voluntară a inginerilor proiectanți de structuri pe trepte de competență, AICPS a semnalat, atât în ședința publică, cât și în observațiile înregistrate în cadrul structurilor de specialitate ale MDLPA că decizia privind certificarea obligatorie a inginerilor din domeniul ingineriei civile și instalațiilor nu reprezintă o realitate sustenabilă în lipsa unei ample analize de impact asupra efectelor unei astfel de decizii care are potențial de a influența major sistemul calității în construcții. În lipsa unor criterii clare, testate și conectate la realitatea industriei construcțiilor din România, introducerea bruscă a sistemului de certificare obligatorie a proiectanților are un grad înalt de susceptibilitate în a genera blocaje substanțiale în funcționarea acestei ramuri a economiei românești, componentă de prim rang în generarea unui procent considerabil din produsul intern brut. Subliniem că poziția AICPS referitoare la certificarea obligatorie a inginerilor a fost susținută unanim de către participanții la dezbaterea publică organizată de MDLPA, în data de 5 mai 2022. Ținând cont că în textul proiectului supus avizării interministeriale în această propunere se regăsesc, în continuare, reglementări în acest sens, iar în nota de fundamentare a proiectului nu se regăsește o argumentare privind necesitatea abordării unei astfel de măsuri, vă rugăm să aveți în vedere, în demersul de a formula un aviz asupra proiectului de lege, dacă aceste prevederi nu sunt contrare altor acte normative ce nu vor fi modificate sau abrogate în momentul intrării în vigoare a Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor.
Pe această cale, reiterăm public că din colectivul de specialiști cooptați de MDLPA, pentru elaborarea proiectului de Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, nu au participat membri mandatați în mod formal de AICPS, iar AICPS nu a fost invitată să participe, cu excepția consultării publice, la alte activități aferente elaborării proiectului de lege premergătoare etapei de consultare publică. Un membru marcant al Asociației a făcut parte din echipa cooptată de MDLPA, având atribuții în elaborarea propunerilor de reglementări din cuprinsul cărții a II-a a proiectul de lege. Atribuțiile amintite au fost exercitate exclusiv în limita relației contractuale cu autoritatea competentă și nu în numele AICPS. Măsurile anterior semnalate, propuse în cuprinsul proiectului supus avizării interministeriale, nu reprezintă viziunea colegului nostru, contribuitor la elaborarea Cărții a II-a “Despre Construcții” a proiectului de lege a Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, viziune convergentă cu ideile echipei din care a făcut parte, în vederea elaborării proiectului de lege.
Din punctul AICPS de vedere, prevederile descrise anterior, cu impact direct asupra inginerilor proiectanți de structuri , a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici trebuie reconsiderate, pentru a evita riscul unui blocaj de ansamblu asupra industriei construcțiilor din România.
Ținând contul de faptul că aprobarea Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, în primul trimestru al anului 2023, este o componentă definită coerent în Planul Național de Rezistență și Reziliență (PNRR), pentru operativitate, vă stăm la dispoziție în vederea transmiterii observațiilor integrale ale AICPS formulate în perioada de consultare publică, observații asupra cărora nu am primit un punct de vedere oficial, din partea MDLPA.
În fundamentarea procesului de emitere a unui aviz asupra proiectului de lege al Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, vă rugăm să aveți în vedere și cele expuse de către AICPS.
Cu stimă,
Președinte AICPS,
Dr. ing. Lucian Melinceanu