COMUNICAT DE PRESĂ-26-04-2024
COMUNICAT DE PRESĂ
26.04.2024
Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS) a răspuns prompt solicitării primite din partea AICPS, comunitatea profesională a inginerilor proiectanți de structuri din toată țara, a desemnat un expert tehnic care a fost alături de IGSU și de autoritățile locale pentru unde terenul de sub o stradă s-a surpat formându-se astfel un crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp.
Reprezentantul AICPS, expertul tehnic ing. Constantin Alexandru, a făcut parte din echipa convocată joi de către IGSU pentru o evaluare preliminară a situației la fața locului.
“Încă nu știm dacă fenomenul este stabil sau în evoluție, dar se va monitoriza permanent zona și se vor face măsurători topografice timp de mai multe zile. După 3 zile vom avea un prim raport și vom trage câteva concluzii. În funcție de evoluția deplasării terenului, mai ales în contextul ploilor deja prognozate, se vor decide măsuri suplimentare.” a afirmat expertul tehnic ing. Constantin Alexandru, reprezentant AICPS.
Înțelegem că în astfel de situații zilele de așteptare din partea locuitorilor evacuați și a tuturor locuitorilor din zonă sunt deosebit de dificile, dar o evaluare corectă și de calitate a situației și propunerea unor măsuri concrete, avizate și eficiente necesită timp.
Rolul cheie al unui expert tehnic atestat în asemenea situații
Expertul tehnic este un inginer care a acumulat minim 12 ani de experiență în domeniu și care este atestat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) să realizeze evaluarea construcțiilor existente.
AICPS este cea mai importantă comunitate profesională a inginerilor proiectanți de structuri din toată țara. O comunitate activă, implicată și care își pune la dispoziție cunoștințele tehnice.
Pe această cale reiterăm deschiderea profesioniștilor AICPS, cei de a colabora cu autoritățile în construirea și păstrarea unui fond construit rezilient și a comunităților din toată țara informate și în siguranță.