Comunicat post-eveniment „Smart Cities of Romania 2017“
- MCSI preconizează crearea unui grup inter-ministerial pentru dezvoltarea orașelor inteligente
Cea de a treia ediție a expo-conferinței „Smart Cities of Romania“, desfășurată sub egida Comisiei pentru învățământ, știință, tineret si sport și a Comisiei pentru administrație publica si organizarea teritoriului a Senatului României, s-a bucurat de un succes de audiență, reunind în cele două zile de desfășurare peste 500 de participanți. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte de actualitate din domeniul problematicii „Smart City“ și au fost prezentate modele de bune practici și exemple concrete de implementare ale soluțiilor inteligente.
În deschiderea conferinței, Maria-Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, a anunțat intenția ministerului de a crea un grup de lucru inter-ministerial, alături de Ministerul Mediului, Energiei și al altor instituții implicate în dezvoltarea orașelor inteligente. „Cred că este momentul ca MCSI, împreună cu orașele care au demarat inițiative «smart», dar și cu mediul privat – care deține o arie de expertiză pe care noi, în zona publică, nu o avem –, să stabilească o serie de principii de funcționare a soluțiilor inteligente și de standarde de interoperabilitate“, a precizat, secretarul de stat.
Importanța standardizării în proiectele „Smart City“ a fost subliniată și de către reprezentantul Asociației de Standardizare din România prezent la eveniment, care a invitat administrațiile publice care doresc să dezvolte strategii „smart“ și specialiștii implicați direct în procesul de implementare să participe la localizarea standardelor existente la nivel internațional. Procesul a fost demarat deja prin intermediul comitetelor tehnice și grupurilor de lucru constituite la nivel național, din care fac parte și CNR-CME și ARTS (coorganizatori alături de ITS Events Management ai ciclului de conferințe „Smart Cities of Romania“).
Pentru că orașele inteligente nu înseamnă însă doar standarde și tehnologie, ci au și o importantă componentă umană, Marin Florea, președintele Asociației Administratorilor Publici din România a anunțat că, în curând, cu sprijinul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și al Institutului Național de Administrație, va fi deschisă prima școală dedicată ocupației de City Manager. Programa noii instituții de învățământ va include cinci module de pregătire profesională, unul dintre acestea fiind dedicat problematicii „Smart City“.
Printre cele mai intens dezbătute subiecte în cadrul „Smart Cities of România 2017“ s-au numărat: • modalitățile practice de aplicare a noii Legi a Parteneriatului Public Privat, ale cărei norme metodologice se lasă încă așteptate; • condițiile de finanțare oferite de către Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) • exemple concrete despre cum și când poate fi folosită procedura de consultare a pieței în conformitate cu noile prevederi ale Legii achizițiilor publice; • modelele de bune practici în domeniul „smart“ prezentate de municipalitățile din Timișoara, Sibiu și Cluj.
În finalul evenimentului, fostul ministru al Educației și Cercetării Științifice profesorul Adrian Curaj a lansat un apel către mediul privat de a participa la crearea și dezvoltarea unui „smart territory“ la Măgurele, participând la dezvoltarea proiectului „Laser Valley - Land of Lights“.
În cadrul celor două zile de desfășurare ale „Smart Cities of România 2017“ au susținut dezbateri și prezentări reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai Academiei Române și instituțiilor de învățământ superior, ai organizațiilor locale și internaționale cu rol de reglementare în domeniul transportului, energiei, securității etc., precum și 14 asociații profesionale și 21 de companii din mediul privat.