Post eveniment - Conferința Națională a AICPS - ”Ingineria structurală la începutul secolului XXI în România și în lume”
Post eveniment - Conferința Națională a AICPS - ”Ingineria structurală la începutul secolului XXI în România și în lume.”
Cea de-a 30-a conferință Națională AICPS a reunit și anul acesta la București cei mai buni specialiști de marcă din domeniul ingineriei și din domenii conexe. Evenimentul a reprezentat un pas înainte spre îndeplinirea unuia dintre obiectivele fundamentale ale AICPS - dezvoltarea unui hub pentru inginerii proiectanți din România.
Cea de-a 30-a Conferință Națională AICPS a fost așa cum ne-am dorit, un eveniment de succes. Cele două zile de conferință au adus împreună peste 400 de participanți, atât on-site cât și online, unde aceștia au avut parte de prezentări tehnice și comerciale susținute de specialiști din domeniu și sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri. Invitați speciali, 4 keynote speakeri de renume internațional, 19 sponsori și parteneri împreună cu participanții la conferință, au făcut din ediția de anul acesta un eveniment de referință pentru comunitatea inginerească din România.
A fost realizat un sondaj (80 participanți) post eveniment în care participanții conferinței au fost invitați să evalueze desfășurarea evenimentului, atât în mod global cât și în ceea ce privește aspecte particulare referitoare la experiența în varianta online, posibilitățile de socializare, conținutul și durata prezentărilor, locația aleasă, facilitățile oferite în pauze, etc. Mulțumim tuturor celor care au completat sondajul de opinie, întrucât feedback-ul participanților constituie punctul de pornire pentru organizarea și îmbunătățirea edițiilor viitoare.
Ne bucurăm anul acesta de un feedback pozitiv din partea a peste 90% dintre participanți, în special referitor la interacțiunea dintre prezentatori și audiență, organizarea dinainte de eveniment și locația aleasă pentru desfășurarea conferinței.
De asemenea, prin sondajul de opinie s-a cerut participanților să își exprime opinia în legătură cu subiectele care ar fi de interes pentru a fi abordate la ediția de anul viitor. S-au sugerat o varietate de teme de discuție și dezbatere, teme care pot fi grupate în 3 mari categorii: subiecte tehnice (referitoare la hazardul seismic, proiectarea la cutremur, reabilitarea structurilor din zidărie, studii de caz), aspecte legislative privind propuneri legate de codurile de proiectare, reglementarea procedurilor și a profesiei de inginer și nu în ultimul rând creșterea comunității, sprijinind și încurajând tinerii ingineri să devină parte activă a AICPS.
Deoarece ne dorim ca standardele următoarelor ediții ale conferinței să fie din ce în ce mai înalte, vom lua în considerare îmbunătățirea aspectelor legate de experiența participanților în varianta online și o mai bună organizare a timpului alocat prezentărilor.
În urma participării la cea de-a 30-a ediție a Conferinței Naționale AICPS, mai bine de 90% dintre persoanele care au răspuns întrebărilor din sondaj au declarat că este foarte probabil sau probabil să participe la ediția de anul viitor, și mai mult decât atât, că ar recomanda evenimentul și unui coleg inginer. Luând în considerare acest aspect, se anunță un eveniment la fel sau poate chiar mai reușit, pentru anul viitor.
Mulțumim tuturor invitaților, participanților, organizatorilor și sponsorilor celei de a 30-a Conferință Națională AICPS!