Vibrația din construcții se traduce prin vibe-ul numărului semnificativ de tineri din sală! Comunicat post Conferința AICPS32
Așa a început cea de-a 32-a Conferință Națională AICPS. Organizată la Iași, a fost un eveniment dinamic și efervescent, care a susținut un echilibru constructiv între inovație și calitate în construcții, colaborare, dezbateri și socializare profesională pe parcursul celor două zile, între 6 și 7 iunie 2024.
Evenimentul de referință al Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, cea de-a 32-a Conferință Națională AICPS, a venit cu oportunități extinse de interacțiune între diferitele generații de profesioniști și cu un program bogat care a abordat provocări din toate ariile proiectării de structuri, inclusiv abordări sustenabile și inovații tehnologice din domeniul proiectării și construcțiilor.
Oportunitățile de networking profesional au fost în acest an la cel mai înalt nivel, programul tehnic fiind îmbogățit cu 3 workshop-uri și 2 dezbateri, iar târgul de soluții în construcții a oferit o selecție de tehnologii, materiale de construcții și softuri de proiectare din partea partenerilor comerciali care au prezentat noutățile disponibile pe piață.
Premiile AICPS “Proiectul Anului” au fost acordate în cadrul Conferinței, ca în fiecare an:
Premiul I - Extindere și modernizare capacitate de operare cereale prin reorganizare terminal și flux tehnologic Incinta Port Nou Dana 34, Mol II Port Constanța, Ing. Ana Maria Popa SC DCTS Structuri;
Premiul II - New Promenada Mall Infrastructura proiectată a unui parcaj dezvoltat pe 7 niveluri subterane, ing. Cristian RADU, ing. Cristian NASTASE, ing. Teodor MATEI, ing. Paul DANILOV, ing. Ioan BUZILA, ing. Mihai POPA, ing. Ovidiu CHITU, ing. Radu GEANGUS – SC CONCEPT STRUCTURE SRL;
Premiul III - Clădiri vechi – structuri noi. Rosetti Apart. Hotel, Ing. Adrian Zecheru, Arh. Carmen Tănase, Ing. Cristian Arvinte - SC ENERGOPROIECT SRL.
Premiile AICPS Absolventul Anului 2023 au fost de asemenea acordate pentru lucrări remarcabile de licență din Universitățile Tehnice de Construcții din Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Universitatea Tehnică a Moldovei/Chișinău.
Totodată, evenimentul a venit și cu schimbări de ordin administrativ în AICPS, în prima zi a conferinței fiind aleasă noua echipă ce va prelua conducerea asociației începând cu anul 2026. Până atunci, echipa în exercițiu și viitoarea conducere vor conlucra pentru a face tranziția actualelor practici executive.
350 de participanți, proiectanți de structuri din diferite zone ale țării, de la viitori și tineri ingineri la profesioniști cu o vastă experiență, alături de invitații speciali au co-creat un maraton de 18 ore de schimb de experiențe profesionale din întreaga sferă a proiectării de structuri în construcții.
Workshop-urile și dezbaterile au fost concepute în baza interesului manifestat de participanții edițiilor anterioare. Conținutul tehnic a fost unul deosebit de valoros și util, numărul limitat al locurilor fiind ocupat în scurt timp de la deschiderea înscrierilor.
Workshopul “Cod de proiectare seismică, P100-1/2025” a reprezentat o premieră a modului de interacțiune direct între comunitatea AICPS și elaboratorii de cod, una din reglementările fundamentale folosite în proiectarea clădirilor. Revizia codului P100-1, preconizată a intra în vigoare în 2025, aduce noutăți semnificative în definirea acțiunii seismice de proiectare, în prevederile de proiectare cantitative și constructive pentru elementele structurale și nestructurale ale clădirilor din România, a precizat dr. ing. Mihai Pavel, Director Tehnic AICPS.
Ghidați de scopuri și interese comune – siguranță, sustenabilitate, conlucrare – s-au alăturat Conferinței și reprezentanții instituțiilor și autorităților publice, cât și ai mediului privat, asociațiilor și patronatelor profesionale (Primăria Municipiului Iași, Facultatea de Construcții și Instalații din Iași, ISU, ISC, INFP, FPSC, PPC, SRGF, OAR, AIIR etc), cu care AICPS are parteneriate de lungă durată. Mesaje lor au întărit și reconfirmat valoarea unui eveniment de asemenea calibru, organizat aproape fără întrerupere de 32 de ediții, care aduce împreună profesioniști și experți din domeniu și, care, doar uniți pot fi mai puternici, mai vocali, mai implicați.
Primarul orașului gazdă, Mihai Chirica, inginer de profesie, a participat la Recepția de deschidere a celei de-a 32-a Conferințe Naționale AICPS în seara de 5 iunie.
Alocuțiunile din prima zi a Conferinței au punctat, rând pe rând, rolul vital al inginerilor în sectorul construcțiilor și implicarea acestora inclusiv în stabilirea unui cadru legislativ coerent și eficient.
Reprezentantul ISC Iași, dl. inspector Morariu, a numit relația ISC cu proiectanții ca fiind un pilon al siguranței și eficienței în construcții. Această relație profesională dintre ISC și AICPS este o relație fundamentală pentru asigurarea respectării standardelor, reglementărilor și normelor de siguranță in construcții dar și în promovarea inovației în procesele de proiectare și construcție. Împreună vom crea un mediu sigur, durabil, competitiv.
Președintele FPSC, dl. Cristian Erbașu a trecut în revistă o serie de probleme în domeniul construcțiilor printre care și nevoia unei mase critice de formatori care să formeze specialiști. O problemă foarte mare o reprezintă lipsa de personal minim calificat în proiectare. De asemenea a precizat că: Baza problemelor este costul de 3% pentru proiectare, stipulat în prevederile legale și de care nu reușim să scăpăm.
În alocuțiunea sa, dl. Alexandru Fulga, președinte PPC, a întărit faptul că eficiența noastră depinde de calitatea legislației departe de a fi perfectă în multe zone, ea fiind generatoare de neclarități. Asemenea antevorbitorului său, și dl. Fulga a punctat nevoia de specialiști bine pregătiți în domeniu.
AICPS militează pentru perfecționarea profesională continuă a tuturor inginerilor, care a fost prorogată deja de 4 ori (2019-2023) și, de asemenea, pentru certificarea inginerilor și a firmelor de proiectanți de structuri, pentru că nu întotdeauna capabilitatea poate să țină loc de capacitate și erorile în condiții de presiune de termen sau de volum nu sunt permise în domeniul nostru, dr. ing. Lucian Melinceanu, președinte AICPS.
Sustenabilitatea a fost o temă centrală a conferinței AICPS: Identificarea unor soluții ecologice pentru producerea materialelor folosite în construcții, precum ciment, beton, confecții metalice, astfel încât ele să își păstreze performanțele structurale și să asigure și durabilitate construcțiilor, reprezintă o direcție crucială de cercetare și dezvoltare. Succesul acestui demers va avea implicații semnificative asupra manierei în care concepem, proiectăm și construim structurile, a precizat dr. ing. Sorin-Codruț Floruț, Director de comunicare AICPS.
În același timp, noua abordare de calcul a structurilor cu pereți, bazată pe deplasări, va avea în mod cert un impact semnificativ și reprezintă o problematică pentru care trebuie să ne pregătim din timp, conform prezentării keynote speakerului prof. João Pacheco De Almeida, a precizat de asemenea dl. Floruț.
Complementar prezentărilor keynote speakerilor internaționali, în cadrul sesiunilor paralele au fost tratate tematici specifice de proiectare a unor structuri/elemente structurale, evaluarea și/sau consolidarea structurilor, impactul modificărilor actuale din codurile de proiectare (atât în sfera proiectării structurale cât și în cea geotehnică) și au fost aduse în discuție o serie de soluții practice și inginerești în vederea diminuării impactului în situații cu un grad ridicat de complexitate întâlnite în proiectare și execuție.
Cei peste 350 de participanți au avut în cadrul Conferinței Naționale AICPS o platformă excelentă pentru dezbaterea celor mai recente tendințe în proiectarea și evaluarea structurală atât a construcțiilor noi cât și a celor existente, dintr-o serie de perspective distincte, insistându-se pe elemente de performanță, reziliență și sustenabilitate.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături – invitați speciali, keynote speakers, sponsori, parteneri, parteneri media și participanți din toată țara.
AICPS - Împreună, de 34 de ani, unim breasla!
Vă așteptăm în 2025, la cea de-a 33-a ediție a Conferinței Naționale AICPS.
Partenerii principali: Holcim, Allbim Net, CYPE, Graitec, Terwa, Sika, Hilti, Prefbeton, Gabor Concrete, Fibre Net, CSi Structural Software România, Reflex Software, Consoft, Tecnoservice Equipment. Parteneri: Casa de Vinuri Cotnari, Mobila Dalin.