Webinarul “ Concepte de conformare seismică a structurilor de beton” reprogramat în 27.01.2021
Vă mulțumim pentru interesul manifestat față de webinarul “ Concepte de conformare seismică a structurilor de beton”! Din dorința de a ne desfășura în codiții optime și de asemenea de a oferi cât mai multor tineri ingineri șansa de a participa, data webinar-ului s-a restabilit pentru 2️⃣7️⃣.0️⃣1️⃣.2️⃣0️⃣2️⃣1️⃣. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu drag la curs la începutul noului an!
Din motive organizatorice suntem nevoiți să amânăm evenimentul pentru data de 27.01.2021.
În spiritul misiunii fundamentale a AICPS, cea de a contribui activ la această creștere și dezvoltare pe domeniul ingineriei structurale, avem plăcerea de a invita tinerii membri, aflați în maxim cel de-al 5-lea an de la absolvirea ciclului de licență, să participe la cursul „Concepte de conformare seismică a structurilor de beton”, susținut de către domnul conf. dr. ing Viorel Popa, împreună cu domnul dr. ing. Mihai Pavel!
- Cursul se va desfăşura în data de 27.01.2021, în format webinar, începând cu două sesiuni de curs între orele 09:00 - 12:00 și încheindu-se într-o notă interactivă, cu două sesiuni de discuții și întrebări, între orele 13:00-16:00.
- Taxa de participare este de 60 RON (TVA inclus), iar cursul se adresează exclusiv tinerilor membri ai sucursalelor AICPS din regiunea Nord Vest (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare).
În plus, deschidem zonarea pentru toți cei care doresc să participe la curs, din Transilvania, iar până atunci rămâneți aproape pentru că vom reveni cu noi informații.
Înscrierile se fac pe e-mail, la adresa office@aicps.ro si Cc:aicpsautorizari@gmail.com prin transmiterea: Formularului de înscriere completat și semnat până la data de 20.01.2021.