Grup de lucru “Verificatorul de proiect de structuri – independent în procesul de proiectare?”
În spiritul misiunii fundamentale a Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, aceea de a contribui activ la creșterea competenței și a prestigiului profesiei de inginer, s-a înființat la finalul lunii martie a anului 2021, grupul de lucru intitulat „Verificatorul de proiect de structuri – Independent în procesul de proiectare?”.
Obiectivele grupului de lucru se aliniază cu obiectivele principale AICPS, având ca reper profesionalismul, imparțialitatea, inovarea, informarea specialiștilor și crearea valorii adăugate prin interacțiunile atât între membrii ei, cât și cu terțele părți implicate în procesul asigurării calității în proiectarea construcțiilor. Astfel, grupul de lucru este format din 22 membri permanenți ai AICPS, experți tehnici, verificatori și ingineri proiectanți de structuri, membri care au aderat voluntar la grupul de lucru.
Metodologia de lucru se bazează pe întâlniri săptămânale, fiecare având un subiect central în jurul căruia se invită la dezbatere. Prima întâlnire a avut loc la data de 6 aprilie 2021, iar cea mai recentă (a douăsprezecea întâlnire) la 5 iulie 2021. Întrunind atât verificatori de proiect cât și specialiști (non-verificatori) în domeniul construcțiilor, dezbaterile săptămânale se caracterizează prin dinamism iar concluziile reflectă sinergia și diversitatea diferitelor perspective asupra subiectelor abordate. Deciziile grupului de lucru se validează prin votul a cel puțin 75% din membrii grupului, iar dezbaterile se prelungesc și se reiau până se atinge această limită minimă.
Prin subiectele abordate, se urmărește o definire mai clară a rolului și a atribuțiilor verificatorului de proiect în procesul de asigurare a calității, măsura în care acesta ar trebui implicat activ în procesul de validare a proiectului, natura interacțiunilor între verificator și proiectant, respectiv raportarea proiectantului și verificatorului la expertiza tehnică în cazul intervențiilor la construcțiile existente. Rezultatul dezbaterilor va fundamenta viitoare interpelări/solicitări ale AICPS către autorități în vederea îmbunătățirii legislației în construcții. Activitatea grupului se va concretiza prin elaborarea unui Cod (Reguli) de (bună) practică privind procesul de verificare tehnică, rolul și responsabilitățile verificatorului tehnic.
Printre principalele teme de discuție se numără:
- Care este rolul verificatorului de proiect în procesul de asigurare a calității?
- Niveluri de verificare a proiectelor în funcție de importanța construcțiilor. Roluri și responsabilități diferite ale verificatorului de proiecte.
- Procesul de verificare trebuie marcate prin ședințe periodice cu rapoarte și decizii asumate.
- În cazul intervențiilor pe construcțiile existente, poate fi verificatorul tehnic al proiectului de consolidare aceeași persoană cu cea care a întocmit expertiza tehnică?
Grupul de lucru reprezintă încă un pas în atingerea obiectivelor Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri. Încurajăm toți membri AICPS să rămână conectați și să se implice activ în viitoarele evenimente/ acțiuni ale asociației! Astfel, vom putea construi o comunitate inginerească solidă, capabilă să își aducă aportul semnificativ la crearea și menținerea unui fond construit sigur și durabil!